Cupa Mondială Qatar 2022 e prima care se desfășoară în Orientul Mijlociu. Va debuta cu partida dintre selecționata ţării gazdă şi Ecuador, duminică, de la ora 18:00 (ora României). Partida face parte din Grupa A și se joacă pe Al Bayt Stadium din Al Khor.
Qatar, după ce a obținut organizarea, a atras critici privind acte de corupţie, condiţii de muncă inumane pentru migranţii ce au construit stadioanele sau nerespectarea drepturilor femeilor şi comunităţii LGBTQ.
Totuși, gazdele au anunțat că au reformat legile și au asigurat că nu va exista discriminare pe teritoriul acestei țări. Pentru a întări spusele acestora, preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a declarat că se simte „arab”, „gay” sau „muncitor migrant”. El a încercat astfel să combată acuzațiile aduse Qatar-ului.
Cupa Mondială Qatar 2022 e ultima pentru starurile Lionel Messi (35 ani) şi Cristiano Ronaldo (37 ani).
De la turneul final lipsesc vedete ca: Erling Haaland, Gianluigi Donnarumma, Mohammed Salah (pentru că Norvegia, campioana europeană Italia şi Egiptul nu s-a calificat), Paul Pogba, Ngolo Kante, Karim Benzema şi Sadio Mane (accidentați), Sergio Ramos sau Thiago Alcantara (lăsaţi acasă).
La turneul final sunt 32 de echipe și vor fi 64 de meciuri pe opt stadioane. Finala e la 18 decembrie pe arena Lusail Stadium. E ultimul turneu cu 32 de participante, din 2026 urmând a fi 48 de ţărila Mondial. Peste patru ani competiția va fi găzduită de SUA, Mexic şi Canada.
Mascota oficială a turneului se numește La’eeb, care în arabă înseamnă „jucător super talentat”. „La’eeb va fi recunoscut pentru spiritul lui tânăr. Împarte bucurie şi încredere peste tot pe unde merge. La’eeb vine dintr-o lume paralelă, unde trăiesc mascotele turneului. Este o lume în care ideile şi creativitatea formează personajele care trăiesc în mintea fiecăruia” a arătat siteul FIFA.
Mingea oficială este modelul „Al Rihla” („Călătorie”) și e realizată de Adidas. E prima fabricată din vopseluri şi cleiuri pe bază de apă.
La ediția 2022 sunt şi trei arbitri români: Istvan Kovacs, la centru, şi Ovidiu Artene şi Vasile Marinescu, asistenţi. Kovacs a fost nominalizat al patrulea oficial la meciul de deschidere.